Elena Udrea este mare peste bucureştenii portocalii

Elena Udrea, ministrul Dezvoltării, a fost împinsă de la spate ca pe o roabă, până în fruntea organizaţiei de Bucureşti a PDL. Candidatura sa a survenit în momentul în care primarul de sector Liviu Negoiţă a renunţat la candidatură. Liviu Negoiţă a renunţat pentru că are alte afaceri mai importante de făcut decât să-şi piradă timpul (care înseamnă bani!) cu organizaţia din Bucureşti.

Numirea ca interimar în această funcţie importantă a Elenei Udrea are ca scop două chestii ce se leagă una de alta ca două fire de papiotă. Miliardele de lei care se vor aloca termoizolării blocurilor se vor purta semnătura Elenei. Totodată, PDL se pregăteşte de pe acum să lanseze candidatura Elenei la funcţia de primar general al Capitalei. O altă funcţie de unde se pot stoarce milioane de euro pentru amicii politici. Şi de aici spre candidatula la preşedinţie. Nu este prost Traian Băsescu. Ştie ce face. Cum în PDL nu-i suflă nimeni în ciorbă, planul său merge ca uns.

GRUPUL DE REZISTENTA – 1 %

Vino si tu pe 30 iulie, in club Elephant, pe str. Gabroveni nr. 16, sa asisti la lansarea materialului pregatit de Grupul de Rezistenta – “1 la suta” .Indignati de ultimele evenimente socio politice din Romania, cei 6 membrii ai Grupului de Rezistenta au luat decizia de a protesta prin muzica la adresa nepotismului, traseismului politic si a hartuirii tuturor categoriilor sociale prin masuri guvernamentale comandate abuziv. Informaţii suplimentare citiţi aici…http://alexandrumarin.wordpress.com

Asa s-a nascut piesa “1 la suta” :

Dan Diaconescu/ Un preşedinte de tomberon

Dan Diaconescu, patronul OTV, se vede deja preşedinte al României. Are haz total omul. Paranoia este la ea acasă. Diaconescu are o impresie prostă despre poporul ăsta care în opinia lui se va încolona şi-l va alege ca preşedinte pe unul care a fost la un pas să fie băgat în tomberon, care a făcut din nişte rebuturi umane, gen Nichita, Ogică, Maga Ciumac, bona Magdei Ciumac, Tolea Ciumac, clarvăzători, ţigani, hoţi de mirese etc vedete de televiune.

Dan Diaconescu mizează pe faptul că ţara asta este plină de imbecili şi vrea să speculeze această realitate în folos propriu. Ideologia Partidului Poporului este exploatarea prostiei, gen alba-neagra. Însăşi faptul că noapte de noapte Dan Diaconescu lansează sondaje de opinie pe bani, umplându-şi conturile fără a face nici cel mai mic efort, este o dovadă că ţara este plină de trepanaţi.

Şmecheria lui Diaconescu este simplă. El vrea să facă din politică un show greţos,  marca DDD, din care să-şi tragă foloase cât cuprinde. Dacă ne mai distrăm mult la jongleriile lui Dan Diaconescu şi nu retezăm de pe acum, prin atitudine fermă, încercarea lui DDD de a ne arunca pe toţi în acelaşi tomberon, mai târziu va fi prea târziu. Este de neînţeles cum oameni bine mobilaţi intelectual îi cântă în strună.

Euro fuge din România

Băncile străine, mamele filialelor de la noi, vor să trimită o parte din bani acasă. Motivaţia este că au prea multă lichiditate în euro pe care nu au unde să o plaseze în economia românească. Decizia bancherilor  este justificată câtă vreme banii stau blocaţi şi nu sunt plasaţi în economie ca să producă plus valoare.

Guvernatorul Mugur Isărescu spune că reducerea expunerii nu este ceva negativ şi că nu au de ce să apară discuţii că „pleacă băncile cu banii„.

Spre deosebire de Grecia, aflată într-o profundă criză socio-economică, unde vânzarea de certficate de Trezorerie a depăşit orice estimare,  la Ministerul Finanţelor Publice din România vânzarea certificatelor de Trezorerie cu scadenţa la un an reprezentă doar 21% din valoarea programată, de 750 milioane de lei, la un randament mediu de 6,99% pe an.

Persoanele fizice şi juridice nu mai au încredere în moneda naţională şi în seriozitatea finanţelor româneşti, refuzând să plaseze banii în certificate de Trezorerie, considerate cele mai sigure plasamente.

Pe acest fond Mugur Isărescu vine să ne vândă gogoşi de guvernator cum că nu-i niciun bai că se cară valuta din ţară cu vagoanele. Întrebarea este: o parte cu plecarea acestei valute nu pleacă şi o parte din avutul naţional?